Băsescu vrea să propună Guvernului modificarea legislației privind licitațiile

Băsescu vrea să propună Guvernului modificarea legislației privind licitațiile
Președintele Traian Băsescu a criticat, marți, la Madrid, prevederile legislației românești care suspendă executarea unui contract câștigat în urma unei licitații când o companie care nu a fost selectată depune contestație, precizând că va insista "la Guvern" pentru modificarea acestor reglementări.
Publicat: 15/02/2012, 11:24
Actualizat: 26/07/2012, 08:41

Președintele Traian Băsescu a criticat, marți, la Madrid, prevederile legislației românești care suspendă executarea unui contract câștigat în urma unei licitații când o companie care nu a fost selectată depune contestație, precizând că va insista "la Guvern" pentru modificarea acestor reglementări.

"În legătură cu transparența licitațiilor, aici noi avem o problemă. Mi se pare că este un exces de democrație", a spus Băsescu. El a menționat că, din punct de vedere al informării companiilor în legătură cu organizarea de licitații publice, nu sunt probleme pentru că legea prevede obligativitatea ca instituțiile publice să facă cunoscute licitațiile. Băsescu a precizat însă că probleme apar în legătură cu derularea licitațiilor. "Am senzația că legislația noastră suspendă executarea unui contract câștigat de o companie în urma unei licitații când există o contestație. De aici apar multe discuții și contractul așteaptă până când o Curte se pronunță dacă a fost corect atribuită licitația sau nu", a spus Băsescu. El a criticat faptul că, potrivit legislației românești, toate firmele care pierd licitații pot depune contestații, fapt care întrerupe derularea contractului.
În opinia sa, modul în care legislația românească reglementează această problemă este "un lucru rău".

"Corect ar fi, și eu voi insista la Guvern să facă modificarea în legislație, să se atribuie licitația, să se semneze contractul și cel care contestă să depună o sumă, să zicem 5-3% din valoarea contractului, pentru că cel care are de contestat ar trebui să-și depună garanția și să meargă în instanță și, dacă a câștigat, cei care au atribuit incorect licitația să răspundă în fața legii, iar firma care a contestat și a primit satisfacție în instanță să fie răsplătită prin desdăunare – plata unor daune – de către compania care a greșit, de cei care au alocat greșit contractul", a spus Băsescu. Potrivit șefului statului, în România s-a ajuns "la un fel de joacă" între competitorii care se prezintă la o licitație și care se contestă între ei, întârziind derularea unor contracte importante.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...